Așa arată „dex”-ul celor mai frecvente coduri și simboluri de reciclare!

 

Fiecare dintre noi poate contribui la schimbarea în bine a mediului înconjurător, prin reciclare. Acest proces se poate face într-un mod simplu, dacă ne ghidăm după simbolurile grafice și codurile înscrise pe fiecare ambalaj. Astfel, cu fiecare sticlă, cutie sau doză separate corespunzător, reciclarea va deveni obișnuință, susține Bogdan Constantinescu, directorul general al BRAI CATA SRL, unul din liderii din România, în domeniul managementului integrat al deșeurilor, care dezvoltă programe de colectare separată în județele Timiș, Brăila, Brașov, Hunedoara, Giurgiu și Vâlcea. Ce înseamnă codurile de pe ambalaje? Iată un „dex” succint al reciclării!

Hârtia se reciclează chiar și de 6 ori

Ambalajele din hârtie şi carton pot fi reciclate de aproximativ șase ori și au un sistem de identificare şi marcare format din trei coduri, după cum urmează:

Cod 20 PAP – carton ondulat (aici pot intra cutiile folosite la ambalarea electrocasnicelor și încălțămintei, cutiile de pizza – obligatoriu fără grăsime etc.);

Cod 21 PAP – carton neondulat (orice carton simplu, cutiile și suporturile folosite în industria alimentară, textilă etc.);

Cod 22 PAP – hârtie (cărți, caiete, ziare, reviste, pliante, plicuri, pungi de hârtie curate și lista rămâne deschisă).

Plasticul are cele mai multe categorii

Plasticul poate fi reciclat de patru, cinci ori, apoi pierde o parte dintre proprietăți și reciclarea nu mai este posibilă. Însă, regula nu se aplică la toate materialele plastice, unele variante sunt greu sau deloc reciclabie, iar altele pot fi recilate de până la zece ori, așa cum sunt PET-ul și HDPE.

detalii aici >>