În vederea optimizării programului de colectare și pentru a evita aglomerarea în zona centrală în zilele de sâmbătă, am decis modificarea zilelor destinate colectării sacilor în zonele Schei și Noua, începând cu data de 1 iulie 2025.

Astfel, programul de colectare în zona Schei, care anterior se desfășura în zilele de vineri și sâmbătă, va fi ajustat pentru zilele de joi și vineri.

Această modificare aduce o schimbare și în programul de colectare pentru zona Noua, unde colectarea sacilor va avea loc de acum înainte sâmbăta.

Calendarele detaliate cu noile zile de colectare vor fi transmise către toți cetățenii afectați, atât direct prin poștă cât și prin intermediul canalelor noastre de social media.

Ne bazăm pe sprijinul comunității pentru o adaptare cât mai ușoară la aceste schimbări, menite să eficientizeze procesul de colectare și să contribuie la menținerea unui mediu curat și ordonat.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Calendarele de colectare le regasiti mai jos.

CALENDAR SCHEI-Joi-Program nou -2025
CALENDAR- NOUA- Sambata-Program Nou-2025