Compania de salubritate BRAI CATA SRL va colecta, transporta, sorta și depozita 100 de tone de deșeuri aflate, în prezent, în depozit necontrolate, pe străzile din Sectorul 1

Compania de salubritate BRAI CATA SRL va colecta, transporta, sorta și depozita 100 de tone de deșeuri aflate, în prezent, în depozite necontrolate, pe străzile din Sectorul 1al Bucureștiului, după ce Administrația Domeniului Public (ADP), din această zonă administrativă a Capitalei a atribuit firmei un contract de prestări servicii.

Anunțul de atribuire a fost publicat de ADP Sector 1, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) – după ce Comitetul pentru situații de urgență Sector 1 a decretat stare de alertă din cauza deșeurilor neridicate – și a fost încredințat SC BRAI CATA SRL, în baza celui mai bun preț.

„Suntem dispuși să contribuim la rezolvarea crizei deșeurilor din Sectorul 1 al Capitalei. Ne-am asumat colectarea a 100 de tone de deșeuri din depozitele necontrolate aflate la tot pasul în Sectorul 1, cu intenția de a lucra pentru comunitate, alături de autoritățile publice locale. Este vorba strict de colectarea, transportul, sortarea și depozitarea a 100 de tone de deșeuri aruncate ilegal pe străzi”, a declarat managerul general al companiei de salubritate BRAI CATA SRL, Bogdan Constantinescu.

Valoarea contractului încheiat de firma BRAI CATA SRL cu ADP Sector 1 este de 62.900 de lei (aproximativ 12.500 de euro).

Tariful oferit de BRAI CATA este de 629 de lei pe tona de deșeuri, fără TVA și include toate serviciile de colectare, transport, sortare și depozitare a deșeurilor municipale.

„Pentru o informare corectă a comunității și a opiniei publice, mai ales că au existat câteva articole nedocumentate, care au vehiculat fals ideea că prețul nostru este mult mai mare, în comparație cu cel oferit de prestatorul actual din Sectorul 1, trebuie să subliniem câteva idei! Nu poți compara doar costul colectării cerut de o firmă, cu un tarif în care noi includem activitățile de colectare, transport, sortare-tratare si depozitare”, subliniază Bogdan Constantinescu.

Managerul general al BRAI CATA SRL atrage atenția asupra faptului că cei care își asumă afirmații în care leagă numele companiei BRAI CATA SRL de așa-numita mafie italiană riscă procese de calomnie. „Firma BRAI CATA SRL are acționariat 100 % românesc. Începând cu 2017 societatea are un unic acționar, cetățean roman, iar firma nu a avut probleme legale și nici nu s-a aflat sau se află în stare de insolvență”, a mai spus managerul general al BRAI CATA SRL.

În prezent, compania asigură servicii de salubrizare în municipiul Brăila, municipiul Brașov, municipiul Călărași, municipiul București si localități din județele Hunedoara, Vâlcea și Giurgiu, deservind aproape 1.000.000 de persoane fizice și juridice.

Mai mult decât atât, conform unor rapoarte de monitorizare efectuate la nivel național, BRAI CATA SRL s-a aflat pe locul doi în ultimul an, la capitolul campanii de conștientizare pe tema colectării separate a deșeurilor.

De asemenea, compania a sprijinit și sprijină constant acțiunile de voluntariat ale unor organizații nonguvernamentale de protecție a mediului și autorități locale, pentru igienizarea unor arii protejate și evacuarea depozitelor necontrolate de deșeuri colectate din acele zone.