Societatea Brai-Cata SRL  comunică clienților – utilizatori ai serviciului public de salubritate din Judetul Hunedoara faptul că, întrucât de la 01.01.2019 a intrat în vigoare obligația includerii în tarifele pentru utilizatorii serviciului de sdalubritate a “contribuţiei pentru economia circulară pentru deşeurile municipale, deşeurile din construcţii şi desfiinţări, destinate a fi eliminate prin depozitare”, potrivit Anexei 5 la OUG nr.74/2018  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, tarifele de prestare a serviciului de salubritate se modifică prin includerea în costurile aferente procesarii deseurilor municipal în cadrul CMID Bârcea Mare (identificate in Anexa 1 la Contractul încheiat cu dvs.) a contribuției pentru economia circulară.

Precizăm faptul că societatea Brai-Cata SRL nu a  modificat tariful de colectare a deșeurilor, această creștere fiind cauzată exclusiv de motivul precizat anterior.

De asemenea modificarea acestor tarife a fost avizată de catre ADI SIGD Hunedoara, prin adresa nr.1267/10.05.2019.

detalii>>