Plata facturii Brai-Cata prin platforma Aqmeter a depășit, la finalul lunii iulie, nivelul plății cu cardul prin intermediul site-ului braicata.ro, trendul ascendent fiind constant în ultima perioadă, a anunțat managerul general al companiei de salubritate, Bogdan Constantinescu.

 

„De peste doi ani, le oferim abonaților serviciilor noastre cinci metode prin care să poată plăti factura pentru serviciile de colectare și transport ale deșeurilor fără să mai fie nevoiți să se deplaseze până la casieriile noastre. Până nu demult, plata prin această platformă părea ocolită de clienți, deși, o dată instalată, oferă o variantă facilă și sigură pentru achitarea facturilor, din propria canapea. Luna aprilie a acestui an a produs, însă declicul, iar interesul a crescut constant, în toată această perioadă, depășind în prezent valoarea plătită prin varianta card pe site-ul braicata.ro, de aproximativ 100.000 lei/ lună și un total de plătitori de 2.200 lunar”, a declarat managerul general al companiei.

Conform datelor oferite de platform Aqmeter, cea mai spectaculoasă creștere a interesului pentru această modalitate de plată s-a înregistrat în luna mai, când numărul de abonați a crescut de șase ori față de luna aprilie, ajungând la aproape 1.700 de persoane, față de 275, în aprilie.

În prezent, braicata.ro sau aqmeter.com oferă posibilitatea plății directe a facturilor pentru serviciile de salubritate Brai-Cata. Pentru aceasta trebuie să intrați pe oricare din aceste site-uri, să creați un cont online, apoi să vă autentificați în contul creat. Alegeți din listă furnizorul Brai-Cata, adăugați numărul de contract pe care îl dețineți și numărul uneia din ultimele trei facturi. Din pagina „Contract” veți vizualiza toate facturile și veți putea achita contravaloarea lor. 

Pentru primirea facturii în format electronic, trebuie să bifați opțiunea „Factura electronică” specificând adresele de email la care doriți să primiți documentul de plată.

Prin serviciul de notificări Annuntia, integrat în portalul online pentru abonați, puteți beneficia și de notificări prin email, SMS și mesaje push în aplicația mobilă privind: confirmarea de plată a facturilor, depășirea scadenței facturilor ori furnizarea serviciilor de salubritate în zona dumneavoastră. Pentru a primi notificări push în aplicație, trebuie să aveți instalată cea mai nouă versiune a aplicației Aqmeter și să acceptați primirea notificărilor push.

Aceste metode se adaugă altor metode plată de la distanță, care pot fi consultate pe braicata.ro, pe următoriul link ( https://www.braicata.ro/5-metode-rapide-prin-care-poti-plati-factura-de-salubritate-brai-cata/ ).