S-a vorbit despre 1 ianuarie 2021 ca despre un moment zero al colectării separate și reciclării deșeurilor, dar cu cât se apropie scadența este destul de clar că va fi un nou moment al amânărilor. Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai Cata a vorbit, în interviul acordat jurnaliștilor Newsweek și publicat în „Ghidul soluțiilor smart city”, despre cât s-a făcut în România și ce urmează, pentru implementarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aplicarea conceptului „plătește pentru cât arunci” (PPCA). 

Potrivit specialistului nostru, prevederile OUG 74 au fost implementate parțial și constau, cu precădere, în introducerea contribuției pentru economie circulară, fapt care le provoacă probleme operatorilor, în derularea serviciului, în cadrul contractelor de delegare.

„Cea mai bună soluție pentru implementarea PPCA este colectarea separată, pe tip de deșeu, în recipiente de anumite volume, cu o frecvență de colectare variabilă. Acest sistem se realizează prin echiparea containerelor cu cipuri RFID și a mașinilor de colectare cu sistem de identificare a recipientelor. Acest sistem se poate completa cu sacul personalizat, preplătit sau inscripționat cu cod de bare. Alt sistem recomandat în special pentru zone aglomerate și zone rezidențiale este ECOINSULA. Aceasta este prevăzută cu sistem de identificare a celui care depune deșeurile, un sistem de monitorizare a gradului de umplere a recipientelor  – care transmit un SMS operatorului în momentul în care sunt pline – și un sistem de monitorizare video a ecoinsulei, precum și un sistem de odorizare interioară, pentru a preveni răspândirea mirosurilor neplăcute. Accesul la fiecare recipient de depozitare din cele cinci categorii – hârtie și carton, mase plastice, metal, sticlă, reziduale – se face automatizat, numai în baza unui cititor de coduri QR, care scanează codurile de pe sacii menajeri. Astfel, accesul persoanelor care nu fac parte dintre utilizatorii arondați nu este posibil”, a declarat Bogdan Constantinescu, pentru Newsweek (https://concordcom.ro/wp-content/uploads/2020/12/Ghidul-Solutiilor-Smart-City-2020.pdf  ). 

În România, PPCA se aplică foarte puțin, doar 3-4 Asociații de Dezvoltare Intercomunitară a Deșeurilor (ADI) urmând să implementeze sistemul bazat pe frecvență și volum, în 2021. Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) ar trebui implementate și ele, în 32 de județe. 

Mai mult decât atât, începând cu data de 1 ianuarie 2021, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeșeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plătește pentru cât arunci“ și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural. În caz că nu o vor face, vor risca să plătească penalități pentru neaplicarea prevederilor legale și chiar să restituie sumele prevăzute în programele europene de finanțare.